duminică, 28 iunie 2015

Supa crema de dovleac cu raci gatita in dovleac la cuptor








Am vrut sa completez dovleacul cu o nota mai de lux, combinandu-l cu racii care-mi plac si ei foarte mult, per ansamblu a iesit foarte delicios :)

Ingrediente:
1 dovleac de 2,5 kg
20 de raci
1 lingura de sare de mare grunjoasa
1 legatura marar
5 boabe de ienibahar
50 gr. unt
1,5 linguri rase de amidon

Mod de preparare:
Dovleacul se spala si se coace in cuptor la foc iute timp de ~ 1,30 ore, nu trebuie decat sa inceapa sa prinda culoare.
Intre timp cat se coace dovleacul, spalati racii, daca sunt vii, ii congelati 30 de minute, apoi ii spalati foarte bine, pe fiecare in parte sub jet de apa rece.
Puneti racii la fiert, intr-o cratita, turnati apa cat sa-i cuprinda si puneti sarea, mararul spalat si boabele de ienibahar, ii fierbeti 15 minute din momentul cand incepe apa sa fiarba.

Scoateti racii din apa ( apa o strecurati si o pastrati pentru supa ).
Curatati racii dupa ce s-au racit putin, mai intai le rupeti labele pe care le pastrati pentru supa apoi, scoateti carnea din cozi, indepartand matul din interiorul carnii si o pastrati deoparte.

Dupa ce s-a racit putin dovleacul copt, ii taieti partea de sus, in asa fel ca sa va rezulte un capacel, ii scoateti cu ajutorul unei linguri semintele si fibrele din interior apoi, tot cu ajutorul lingurii ii scobiti pulpa din interior, avand grija sa-i lasati peretii intregi cu grosimea de 2 cm, pastrati pulpa dovleacului pentru supa.

Maruntiti labele racilor cat mai marunt, cu ajutorul unui blender, turnati in cana blenderului putina supa in care au fiert racii, ca sa mearga treaba mai usor.
Strecurati piureul obtinut si il amestecati cu pulpa dovleacului maruntita cu ajutorul blenderului la fel de fin, ca sa va fie mai usor sa o maruntiti, turnati putina supa in cana blenderului.
Acum dupa ce ati impreunat ambele piureuri, le subtiati cu supa de la raci, turnati cate putina supa si amestecati pana ajungeti la consistenta de supa crema.
Turnati supa obtinuta intr-o cratita si o aduceti la temperatura de fierbere, acum turnati in ea amidonul diluat cu putina apa rece si un cub de unt de calitate, mai fierbeti supa timp de 2, 3 minute, gustati supa si mai adaugati sare, daca e cazul.

Turnati supa in dovleacul copt in prealabil, lasand ~ 3 cm de la marginea de sus, ca sa nu dea in foc cand va incepe sa fiarba in cuptor.
Coaceti supa fara capacelul dovleacului pe care l-ati taiat, in cuptorul incins la 200 de grade C, aproxemativ 30 de minute, pana devine putin mai aramiu la culoare.
Am servit supa garnisita cu cateva bucatele de carne de raci, seminte de dovleac prajite (pe care le-am pastrat de la dovleacul copt ) si crutoane proaspat coapte, stropite cu putin ulei de masline, putina paprica dulce, mix de ierburi provinciale si frecate cu putin usturoi dupa ce s-au copt timp de 15 minute la 180 de grade Celsius.
Pofta buna, este o supa surprinzator de gustoasa, de sezon si sanatoasa.

miercuri, 19 octombrie 2011

Miel-curry cu dovleac




 

Ingrediente:
3 linguri de ulei de floarea soarelui,
1 kg cotlet de miel,
1 ceapa taiata pestisori,
1 piper cili verde eu am pus rosu ca verde nu aveam la moment ( curatati de seminte si taiati cubulete sau rondele subtiri ),
4 catei de usturoi pisat,
1 lingura praf de curry,
1/2 betisor de scortisoara,
2 rosii curatate si taiate,
sucul de la 1/2 lamaie sau lime,
600 ml supa de miel sau pui,
500 gr. dovleac galben curatat si taiat cuburi,
patrunjel pentru servit

Mod de preparare:
Incalziti uleiul intr-o tigaie si rumeniti carnea de miel.
Scoateti bucatile rumenite intr-un vas si caliti ceapa pana se inmoaie.
Adaugati cili, usturoi, praful curry, scortisoara si prajiti 2 minute.
Puneti in tigaie carnea si rosiile, adaugati sucul de lamaie si turnati supa.
Acoperiti cu capac si fierbeti la foc mic 1,30 ore pana carnea devine moale.
Adaugati dovleacul mariti focul si mai fierbeti inca 20 de minute fara capac pana dovleacul va fi moale si se va ingrosa supa.
Se serveste fierbinte si se presara cu patrunjel taiat.
Pofta mare, abia astept sa o mai prepar :) !
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

Follow this Blog

Licenţa Creative Commons
Clipe dulci de Anastasia Gherjavschi este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 Ne-adaptată .
Bazată pe opera disponibilă la anastassiacafe.blogspot.com.
Permisii dincolo de aria acestei licente ar putea fi disponibile la http://bagy2.blogspot.com/.
Televizoare - Un Butic!

No Copying Please!